Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Pianul călător' ajunge la Sala Radio din București

Publicat: marți, 8 Iunie 2021 , ora 0.00
Marți, 8 iunie 2021, Sala Radio din București găzduiește un nou recital din cadrul turneului Pianul călător susținut de pianistul Horia Mihail. Intitulată Encore, această ediție cu numărul 11 propune un program alcătuit din cele mai frumoase piese oferite ca bis pe parcursul celor zece turnee anterioare. Horia Mihail interpretează creații ale unor compozitori precum Domenico Scarlatti, Wolfgang Amadeus Mozart, Robert Schumann, Claude Debussy sau Tiberiu Brediceanu. De asemenea, recitalurile sunt însoțite de proiectarea documentarului Pianul călător - 10 ani, ce urmărește parcursul proiectului în primul său deceniu de existență.
Larisa Clempuș