Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

A încetat din viață dirijorul și contrabasistul Pedro Negrescu

Publicat: luni, 24 Mai 2021 , ora 0.00

Contrabasistul de jazz și dirijorul Petronius (Pedro) Negrescu a încetat din viață duminică, 23 mai, la vârsta de 52 de ani. Născut în 25 aprilie 1969, la Tecuci, Pedro Negrescu a studiat la București dar și la Academia Haendel din Karlsruhe, Germania. A fost, de asemenea, bursier la Festivalul Bad Goisern din Austria, unde i-a cunoscut pe contrabasistul Larry Grenadier, pe bateristul Billy Hart și pe saxofonistul Rick Margitza. Un foarte apreciat contrabasist de jazz, Pedro Negrescu a cântat pe numeroase scene naționale și internaționale, realizând, de asemenea trei albume proprii.

Începând cu anul 2000 s-a dedicat în mare parte carierei dirijorale, pe acest teren perfecționându-se cu Ilarion Ionescu Galați, Valentin Doni dar și cu Peter Oschanitzky și Sabin Pautza. În 2008 a beneficiat de o bursă post-universitară în Statele Unite ale Americii, unde a fost asistent dirijor al lui Larry Livingston. În calitate de dirijor a colaborat cu orchestrele Filarmonicilor din Arad, Timișoara, Cluj-Napoca, Bacău, Botoșani, Iași, cu Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galați și cu Teatrul de Operetă din Kiev.
Pe parcursul timpului a mai fost regizor la Opera din Constanța, profesor de muzică de cameră la Liceul de Artă din Constanța, dirijor al Orchestrei de cameră „Con Anima” din Arad și profesor la Universitatea de Arta Teatrală din Targu Mureș, Facultatea de Muzică.
Dumnezeu să-l odihnească!

Ioana Marghita