Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

„Dialogurile sufletului” – un nou dialog purtat de jurnalista Alice Năstase Buciuta

Publicat: vineri, 23 Aprilie 2021 , ora 0.00
Astăzi, de la ora 18.00, va avea loc, on-line, al șaselea episod din seria ce se desfășoară sub genericul „Dialogurile sufletului”; o ediție specială dedicată proiectului „Suflet în culori”, derulată în beneficiul copiilor cu autism. Organizatori - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Asociația Help Autism, Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Kaufland România și Radio România Muzical. În această seară, veți putea urmări și pe pagina de Facebook a postului nostru, dialogul purtat de jurnalista Alice Năstase Buciuta cu dirijorul Gabriel Bebeșelea, soprana Rodica Vică, mezzosoprana Andreea Iftimescu și baritonul Vlad Crosman.
Florica Jalbă