Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Pianista Adela Liculescu în cadrul stagiunii camerale de la Palatul „Tinerimea Română”

Publicat: joi, 1 Aprilie 2021 , ora 0.00
Stagiunea camerală de la Palatul „Tinerimea Română” din București continuă astăzi, 1 aprilie 2021, cu un recital ce va fi susținut de pianista Adela Liculescu. Programul cuprinde Sonata nr. 23 op. 57 în fa minor „Appassionata” de Ludwig van Beethoven, Suita a II-a op. 10 în re major de George Enescu și 3 mișcări din muzica baletului „Petrușka” de Igor Stravinski. Recitalul va fi transmis în direct de Radio România Muzical, de la ora 19:00, iar înregistrarea audio-video va fi difuzată pe canalele oficiale de Facebook și Youtube ale Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.
Alexandra Scumpu