Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Filarmonica „George Enescu” îl aniversează pe maestrul Valentin Gheorghiu

Publicat: vineri, 26 Martie 2021 , ora 0.00
Pianistul Valentin Gheorghiu va fi aniversat, la împlinirea vârstei de 93 de ani, de Filarmonica „George Enescu”, prin difuzarea on-line a unei serii de înregistrări cu muzicianul în ipostază solistică la Ateneul Român. În această seară, de la ora 19.00, pe platformele on-line ale Filarmonicii veți putea urmări Concertul nr. 1 op. 25 în sol minor, pentru pian și orchestră de Felix Mendelssohn. Înregistrarea datează din 27 ianuarie 2006, când Iosif Ion Prunner s-a aflat la pupitrul dirijoral. Apoi, veți putea audia Concertul în re minor pentru două piane și orchestră de Francis Poulenc, dintr-o înregistrare din 2 iulie 2015, în care soliști au fost Valentin Gheorghiu și soția sa, Roxana Gheorghiu. Conducerea dirijorală i-a aparținut lui Jin Wang. Difuzarea acestor înregistrări va putea fi urmărită și pe pagina de Facebook a Radio România Muzical.
Florica Jalbă