Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Andrei Ioniță, invitat în cadrul seriei 'Muzica clasică - Inspirație'

Publicat: luni, 22 Februarie 2021 , ora 0.00
În cadrul seriei de întâlniri Muzica clasică - Inspirație organizate de Rotary Club Pipera și Radio România Muzical și moderate de Cristina Comandașu, este invitat luni, 22 februarie 2021, de la ora 18.30, Andrei Ioniță, cel mai cunoscut și apreciat violoncelist român al momentului. În 2015, muzicianul cucerea Medalia de Aur la Concursul Ceaikovski de la Moscova - devenind astfel primul român care reușea această performanță în întreaga istorie a prestigioasei competiții înființate în 1958. Ulterior, Andrei Ioniță și-a consolidat statura de solist concertist la nivel internațional: a făcut parte din programul BBC New Generation Artist (2016-2018), care a condus, printre altele, și la apariția primului său disc de autor (2019). În stagiunea 2019-2020, a fost artist în rezidență al Orchestrei Simfonice din Hamburg. Andrei Ioniță a susținut un recital în aprilie 2019 la București, în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale, un eveniment ce s-a bucurat de un extraordinar succes de public și de critică. În 21 februarie 2020, Andrei Ioniță, acompaniat de pianista Daria Tudor, a reprezentat România în cadrul seriei Europe@home, găzduită de celebrul violonist Daniel Hope la Berlin.
Larisa Clempuș