Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Din 10 septembrie continuă seria "Concertelor Roz"

Publicat: luni, 31 August 2020 , ora 0.00
În perioada 10 septembrie - 8 octombrie 2020, Radio România Muzical continuă să propună publicului evenimente din noua serie a Concertelor roz, desfășurate la Sala Radio, fără public, însă transmise în direct de postul nostru, cu premiere ulterioare pe rețelele sociale. Protagoniști vor fi pianiștii Cadmiel Boțac, câștigătorul bursei "Moștenitorii României muzicale", acordată în 1 iulie 2020 și Kira Frolu, contrabasistul Vlad Rațiu și violoncelistul Cornelius Zirbo, finaliștii competiției. Seria se încheie cu un concert dedicat Anului Beethoven, susținut de Cvartetul Arcadia, în care va fi interpretată în primă audiție absolută o lucrare creată special pentru acest eveniment - "Fur Ullisse" de Dan Dediu.
Concertele au loc în fiecare zi de joi, de la ora 19:00 și vor fi prezentate de Irina Cristina Vasilescu.
Alexandra Scumpu