Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Se încheie stagiunea estivală a Corului „Madrigal”

Publicat: duminică, 16 August 2020 , ora 0.00
Începând cu ora 21,00, pe scena Amfiteatrului „Mihai Eminescu” din Parcul Național are loc ultimul concert din Stagiunea estivală a Corului Madrigal. Sub titlul „Ave Maria”, ansamblul va interpreta opusuri cu text religios, semnate de compozitori precum Hans Leo Hassler, Ola Gjeilo, Charles Gounod, Anton Bruckner sau Serghei Rahmaninov. Conducerea muzicală este asigurată de Anna Ungureanu. Pot fi urmăriți, ca invitați, actorul Marius Manole și Ansamblul de Percuție „Young Beats”, coordonat de Zoli Toth.