Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Alexandru Tomescu, Ștefan Cazacu și Adriana Cîlțea în recital la Sala radio

Publicat: miercuri, 24 Iunie 2020 , ora 0.00
Seria „Concertelor roz”, organizată de postul nostru împreună cu Orchestrele și Corurile Radio continuă și astăzi, 24 iunie. Ca parte a seriei de recitaluri dedicate lui Ludwig van Beethoven, pe scena Sălii Radio vor urca violonistul Alexandru Tomescu, împreună cu violoncelistul Ștefan Cazacu și Adriana Cîlțea la harpă. În program sunt anunțate piese inedite din creația compozitorului, de la nașterea căruia aniversăm 250 de ani anul acesta. Comentează Irina Cristina Vasilescu. Următorul recital are loc mâine, sub genericul „Sweet memories”. Evenimentele sunt transmise în direct, de la ora 19, de posturile Radio România Muzical și Radio România Cultural.