Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concertele Roz de la Sala Radio continuă și săptămână aceasta

Publicat: marți, 23 Iunie 2020 , ora 0.00
Seria Concertelelor Roz ce au loc la Sala Radio din București continuă și în această săptămână. În seria dedicată muzicii lui Ludwig van Beethoven, veți putea audia miercuri, 24 iunie 2020, recitalul susținut de violonistul Alexandru Tomescu, împreună cu violoncelistul Ștefan Cazacu și harpista Adriana Câlțea. În program figurează piese mai puțin cunoscute din creația compozitorului sărbătorit în 2020 la 250 de ani de la naștere.
Joi, 25 iunie, veți putea urmări 'Sweet memories', concertul din seria Jazz susținut de membri ai Big Bandului Radio: Sebastian Burneci, Paolo Profeti, Cătălin Milea, Florian Radu, Liviu Negru, George Natsis, Eugen Tegu și Laurențiu Zmău, cu Adrian Flautistu ca invitat.
Evenimentele vor fi transmise în direct, începând cu ora 19:00, la Radio România Muzical și Radio România Cultural și pe conturile de Facebook și YouTube ale postului Radio România Muzical și ale Orchestrelor și Corurilor Radio România.
Maria-Isabela Nica