Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concerte gratuite pe site-ul Festivalului Enescu

Publicat: miercuri, 18 Martie 2020 , ora 0.00
"Festival Internațional George Enescu online" începe astăzi pe www.festivalenescu.ro, de la ora 9.00, pentru a oferi oamenilor din întreaga lume acces gratuit la muzică clasică de calitate. ARTEXIM, organizatorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, este în discuții în aceste zile pentru a obține acordul de difuzare online a concertelor și a recitalurilor înregistrate în cadrul edițiilor din 2018 și, respectiv, 2019, ale celor două evenimente. Programul va fi asemenea unui program de sală, cu diferența că fiecare concert va rămâne postat pe site timp de patru zile. Maratonul muzical va dura pe o perioadă nedeterminată, urmând ca programul să fie actualizat continuu. Informațiile vor fi disponibile pe www.festivalenescu.ro.

În semn de omagiu și de compasiune pentru Italia, pentru oamenii și artiștii săi, deschiderea Festivalului Enescu online, va fi cu Recviemul de Verdi, interpretat de Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino cu Fabio Luisi la conducere, un concert care i-a adus în ipostază solistică pe soprana Hibla Gerzmava, mezzo-soprană Veronica Simeoni, tenorul Piero Pretti și basul Riccardo Zanellato.

După modelul lui George Enescu, Festivalul Enescu nu numai că dăruiește publicului muzica sa, dar transmite și un mesaj de responsabilitate socială: este vital ca oamenii să asculte recomandările autorităților și să stea la distanță fizică unii de alții în această perioadă, păstrând însă apropierea sufletească, bunătatea și respectul reciproc; este esențial ca fiecare să contribuie după puterile sale la rezolvarea crizei, inclusiv prin donații.