Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

József Horváth va dirija concertul de la Sala Radio, din 23 ianuarie

Publicat: marți, 21 Ianuarie 2020 , ora 0.00
Dirijorul József Horváth va conduce concertul de joi, 23 ianuarie 2020, susținut de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio pregătit de Ciprian Țuțu. Programul cuprinde Uvertura Rosamunde compusă de Franz Schubert, Concertul op. 7 nr. 4 în re minor pentru orgă și orchestră de Georg Friedrich Händel, solist Dan Racoveanu, și cantata Prima noapte valpurgică de Felix Mendelssohn. Protagoniști - mezzo-soprana Sorana Negrea, tenorul Liviu Indricău, baritonul Daniel Filipescu și basul Filip Panait. Concertul de la Sala Radio va putea fi ascultat în direct, joi de la ora 19.00, pe frecvențele Radio România Muzical.
Larisa Clempuș