Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Samson și Dalila' la Opera din București

Publicat: joi, 12 Decembrie 2019 , ora 0.00
„Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns este spectacolul ce va fi prezentat pe scena Operei Naționale din București astăzi, 12 decembrie. Începând cu ora 18:30, pot fi urmăriți tenorul Daniel Magdal și mezzosoprana Antonela Barnat în rolurile titulare, bas-baritonul Valentin Vasiliu debutează ca „Marele preot” iar bas-baritonul Daniel Pascariu este „Abimeleh”. Regia îi aparține lui Giandomenico Vaccari, coregrafia a fost semnată de Davide Bombana iar decorul și costumele au fost realizate de Andreea Koch. Dirijează Jozsef Horvath. Următoarea reprezentație a spectacolului are loc în data de 29 ianuarie.
Petre Fugaciu