Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Gala Bursa Kitharalogos în Festivalul Internațional "Serile de chitară"

Publicat: miercuri, 6 Noiembrie 2019 , ora 0.00
Festivalul Internațional "Serile de chitară", ajuns la cea de-a IX-a ediție continuă astăzi cu Gala "Bursa Kitharalogos", în cadrul căreia, câștigătorii primului concurs chitaristic online din România vor putea fi ascultați la Palatului Șutu din capitală. Concursul cu premii totale în valoare de 2000 de euro include o bursă oferită de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) la ICon Arts Transilvania 2020. Concursul s-a adresat tinerilor chitariști până în 30 de ani, aceștia fiind invitați să posteze pe pagina de youtube a asociației o lucrare scrisă în ultimii ani de compozitorii români pentru festival, alături de o altă lucrare de 4-9 minute.
Prin acest proiect, asociația își propune să stimuleze nu numai compozitorii, ci și tinerii interpreți în a interpreta și promova piesele foarte bune comandate de asociație în ultimii ani pentru proiectul "Musica", pe lista lucrărilor din care pot alege fiind compozitori precum: Dan Dediu, Carmen Cârneci, Gabriel Mălăncioiu, Gabriel Almași, Sebastian Androne, Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu. Juriul format din profesori-interpreți și compozitori de la Universitățile și Academiile de Muzică din țară, prezidat de Rémi Jousselme, important chitarist francez care va concerta în cadrul festivalului, a decis deja cei trei câștigători care vor fi anunțați în seara concertului. Câștigătorul premiului I va fi recompensat cu 2500 de RON și bursa oferită de UCIMR, iar cei de pe locurile II și III vor primi câte 2000, respectiv 1500 de RON.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile și începe la ora 19.00.
Ioana Marghita