Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul 'Enescu' - transmisiuni directe la RRM și RRC

Publicat: marți, 10 Septembrie 2019 , ora 0.00
La Radio România Muzical și Radio România Cultural continuă seria transmisiunilor directe din Festivalul Internațional George Enescu. Astăzi, 10 septembrie 2019, de la ora 20.00, este programat, în cadrul seriei Mari orchestre ale lumii, un concert pe care îl susține Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului german Michael Sanderling. Pe afiș - Concertul românesc de György Ligeti, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov, solist Nobuyuki Tsuji din Japonia, și Cvartetul cu pian nr. 1 op. 25 în sol minor de Johannes Brahms, în orchestrația lui Arnold Schönberg. Cu excepția Concertului de Rahmaninov, celelalte lucrări din program vor fi transmise în direct, de la Sala Palatului, de Radio România Muzical și Radio România Cultural, în comentariul Monicăi Mihalache.
Tot pe frecvențele celor două posturi amintite, veți putea asculta live astăzi, de la ora 22.30, Concertul de la miezul nopții susținut, la Ateneul Român, de Orchestra de Cameră București - Ion Voicu. Protagonista serii va fi violonista Mihaela Martin, care va interpreta partitura solistică a Concertului nr. 5 în la major de Wolfgang Amadeus Mozart, piesă precedată în program de Introducere, Arie și Presto de Benedetto Marcello. În final, orchestra va interpreta de Simfonia nr. 85 de Joseph Haydn. La pupitrul dirijoral se va afla Mădălin Voicu. Comentează Sebastian Crăciun.
Pe lângă cele două concerte care vor fi transmise în direct de Radio România Muzical și Radio România Cultural, pe agenda de astăzi, 10 septembrie, a Festivalului George Enescu mai figurează un recital pe care îl susțin, de la ora 17.00, tenorul Rolando Villazon și pianista Carrie-Ann Matheson. La Ateneul Român, cei doi muzicieni vor interpreta, între altele, piese de Manuel de Falla, Federico Mompou, Fernando Obradors și Alberto Nepomuceno.
Larisa Clempuș