Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Moștenitorii României muzicale - recital susținut de Axia Marinescu

Publicat: joi, 6 Iunie 2019 , ora 0.00

În această seară de 6 iunie 2019, pianista Axia Marinescu va susține un recital la Sala Radio, începând cu ora 19:00. Evenimentul are loc în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, ca parte a Sezonului cultural România-Franța. Programul propus de pianistă cuprinde lucrări din repertoriul francez și românesc, semnate de Erik Satie, Claude Debussy, Romain Zante, Maurice Ravel și George Enescu și poate fi ascultat în direct pe frecvențele postului nostru. După recital, Axia Marinescu va oferi autografe pe discurile ei disponibile la standul Humanitas din foaierul Sălii Radio.

Proiectul Moștenitorii României muzicale organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera își propune să-i aducă pe una dintre cele mai prestigioase scene din România, cea a Sălii Radio, pe tinerii și excepționalii muzicieni ai României, artiști care desfășoară o importantă activitate în străinătate, dar pe care publicul românesc are șansa de a-i asculta prea rar. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil și cu o durată de o oră, fără pauză.

Lucian Haralambie