Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Radio România Muzical este premiat pentru promovarea tinerelor talente

Publicat: marți, 19 Martie 2019 , ora 10.41
Postul nostru a fost distins ieri în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Drepturilor de Autor și a Drepturilor Conexe cu Premiul pentru „Contribuția la promovarea tinerelor talente”. În cadrul galei au fost premiate persoanele, companiile și instituțiile care au contribuit substanțial la respectarea drepturilor de autor. Evenimentul a avut loc în Aula Carol I a Palatului Camerei de Comerț și Industrie din București. Gala a fost organizată de grupul editorial „Universul Juridic”, inițiativa vizând influența drepturilor de autor și a drepturilor conexe, atât în activitatea profesională, cât și în viața privată.
Petre Fugaciu