Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Geografii muzicale: Indonezia' - în cadrul stagiunii 'Clasic e fantastic'

Publicat: sâmbătă, 16 Martie 2019 , ora 0.00
„Geografii muzicale: Indonezia” este tema concertului propus luna aceasta de Filarmonica „George Enescu” și de Asociația „Clasic e fantastic”, în cadrul stagiunii pentru copii „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica”. Pe scena Sălii mari a Ateneului Român, Ansamblul Gamelan Jepun Bali condus de compozitorul Lucian Zbarcea interpretează piese instrumentale și dansuri din diferite zone ale Indoneziei, precum insulele Java, Bali sau Sulawesi. Spectacolul este realizat în colaborare cu Asociația pentru cultură balineză Jepun Bali și Ambasada Indoneziei la București. Prezintă muzicologul Cristina Sârbu, iar ora de începere este 11:00.
Ana Diaconu