Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul de Harpă București - ziua a doua

Publicat: sâmbătă, 27 Octombrie 2018 , ora 0.00
Ediția a III-a a Festivalului de Harpă București continuă astăzi cu o nouă serie de evenimente găzduite de Universitatea Națională de Muzică din București. În prima parte a zilei, de la ora 10:30, se derulează, în Sala „George Enescu”, programul cultural-educativ „Tinere Speranțe”. Acesta constă într-o serie de recitaluri susținute de elevi și studenți ai colegiilor și universităților de muzică. Începând cu ora 13:00, susțin cursuri de măiestrie în Sala „Dinu Lipatti” a universității, profesorii Chantal Mathieu, Maria Bîldea și Viktor Hartobanu. Iar de la orele 16:00, 16:30 și 19:00, sunt programate trei recitaluri: flautista Gabriela Petecilă cântă alături de Ionela Brădean, la harpă; urmează harpista Miruna Vidican, iar seara, în Sala „George Enescu”, va putea fi ascultat harpistul Ion Ivan Roncea, în compania fiicelor sale, Ioana Nicolescu, la harpă și Ștefana Ivan-Roncea, la vioară.
Ana Diaconu