Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Corul Symbol deschide turneul dedicat Centenarului Unirii, la Ateneul Român

Publicat: luni, 23 Aprilie 2018 , ora 0.00
Mâine, 24 aprilie 2018, Corul de Copii și Tineret Symbol va concerta pe scena Ateneului Român. Evenimentul, condus de dirijorii Jean Lupu și Luminița Guțanu Stoian, este dedicat Centenarului Marii Uniri și reprezintă începutul unui amplu turneu, care îi va purta pe tinerii artiști prin țară, la Târgoviște, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Craiova, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, dar și la Bruxelles. Programul serii se va deschide cu Imnul României, pe versuri de Andrei Mureșanu - de Anton Pann și continuă cu piese compuse, între alții, de de Gavriil Musicescu, Constantin Arvinte, Alexandru Pașcanu, Ioan Christu Danielescu și George Enescu. De asemenea, publicul va asculta lucrări în primă audiție absolută. Concertul începe la ora 19.00 și va fi înregistrat de Radio România Muzical.
Larisa Clempuș