Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Ziua a doua a Festivalului Chei, la UNMB

Publicat: luni, 26 Martie 2018 , ora 0.00
Astăzi, 26 martie 2018, au loc două concerte în cadrul ediției a X-a a Festivalului Chei desfășurat în Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică din București. La ora 16,00 începe un recital cameral care va fi susținut de ansamblul de suflători Concerto și de studenți de la clasele profesorilor Manuela Giosa, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu, Adriana Maier și Godri Orban. Muzicienii vor interpreta, între altele, lucrări de Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski și Wolfgang Amadeus Mozart.
Iar de la ora 19,30 va evolua Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române dirijată de pr. lect. univ. dr. Stelian Ionașcu, în piese de Paul Constantinescu, Alexandru Pașcanu, Claudio Monteverdi și Arvo Part. Acest concert este înscris și pe agenda Stagiunii corale Paul Constantinescu.
Larisa Clempuș