Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Spectacolele zilei la Opera Comică pentru Copii

Publicat: duminică, 11 Martie 2018 , ora 0.00
Opera Comică pentru Copii găzduiește în această dimineață un număr de trei evenimente, desfășurate în cele trei săli ale instituției. Astfel, începând cu ora 10:00, va putea fi urmărită opera într-un act „Directorul de teatru” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia este semnată de Cristian Mihăilescu, iar spectacolul va avea loc în Sala „Mozart”. De la 11:00, publicul se va întâlni, în Sala UnderGrant, cu povestea „Elizei, micuța florăreasă”. Acest din urmă balet este o adaptare după George Bernard Shaw, care ne transpune în universul lui Pygmalion și al Galateei, transfigurați în lumea modernă în pielea profesorului Henry Higgins și a frumoasei florărese Eliza Doolittle. Spectacolul este prezentat în scenografia Vioricăi Petrovici, iar regia și coregrafia sunt semnate de Mihai Babușka. Și tot de la ora 11:00, Opera Comică pentru Copii prezintă premiera musicalului „Gulliver”, pe muzica lui Marius Țeicu și libretul Silviei Kerim. Pe scena Sălii Mari a institutției, se va derula un tablou muzical și actoricesc imaginat de regizoarea Antoaneta Cojocaru și de scenograful Vladimir Turturică.
Ana Diaconu