Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concurs la Opera Comică pentru Copii

Publicat: marți, 13 Februarie 2018 , ora 0.00
Pe 10 februarie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, a dat startul unui concurs cu premii: Treasure Hunt "Orchestra de aur a OCC".
Participanții trebuie să observe unul sau mai multe indicii (fotografii sau cuvinte care denumesc instrumente muzicale) prezente în materialele de promovare ale Operei Comice pentru Copii din diferite medii de comunicare: afișele spectacolelor, articole de presă, spoturi audio și video etc. Înscrierile se fac prin completarea formularului online pe site-ul Operei Comice pentru Copii, instituție care oferă premii ce constau în bilete la spectacolele din acest an, abonamente pentru stagiunea 2018-2019 și produse personalizate din magazinul instituției, iar marele premiu constă într-un city break la Milano pentru o familie. Concursul se desfășoară până pe 10 aprilie și marchează sărbătorirea a 20 de ani de existență a singurei opere comice pentru copii din lume.
Larisa Clempuș