Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Expozitie cu desenele din Concursul 'Ascultă 5 minute de muzică clasică', la Târgul Gaudeamus

Publicat: joi, 23 Noiembrie 2017 , ora 0.00
În cadrul Târgului Gaudeamus, organizat de Radio România până în 26 noiembrie, veți putea descoperi și vernisajul expoziției cu desenele premiante și finaliste la cele două ediții organizate până în prezent ale Concursului național "Ascultă 5 minute de muzică clasică" - secțiunea pentru elevii claselor primare, un concurs realizat de Radio România Muzical. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie 2017, ora 11, la standul Radio România - ce se găsește la nivelul 4.50 al pavilionului central Romexpo. La vernisaj vor participa Adrian Silvan Ionescu, Cristina Comandașu, coordonator al proiectului "Ascultă 5 minute de muzică clasică", autorii desenelor și profesorii lor, reprezentați ai sponsorilor concursului: Editura Humanitas Junior și Himalaya Adventures.
După încheierea Târgului Gaudeamus, expoziția poate fi vizitată în foaierul Sălii Radio.
Larisa Clempuș