Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert Regal Caritabil

Publicat: luni, 23 Octombrie 2017 , ora 0.00
Cu ocazia aniversării Majestății Sale Regele Mihai I, în prezența membrilor Familiei Regale a României, Fundația Principesa Margareta a României vă invită la un concert susținut de muzicieni români cu recunoaștere internațională. Această ediție aniversară îi aduce alături pe trei dintre artiștii care au performat de-a lungul celor 10 ani de Concert Regal: Remus Azoiței, Alexandra Dariescu și Teodor Ilincăi, acompaniați de Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, sub îndrumarea dirijorului Tiberiu Soare.Evenimentul va avea loc miercuri, 25 octombrie 2017, ora 19:00 la Ateneul Român iar fondurile strânse în urma Concertului Caritabil vor sprijini programul Tinere Talente prin care Fundația oferă burse de studiu celor mai talentați tineri artiști români, aflați în situații materiale dificile.
Radu Mihalache