Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert la Biserica Luterană în 10 august

Publicat: miercuri, 9 August 2017 , ora 0.00
Iubitorii tradiției corale evanghelice au ocazia să îi urmărească în 10 august la Biserica Luterană din București pe membrii Corului ”Siebenbürgische Kantorei”, ansamblu format aproape în întregime din transilvăneni ce locuiesc în prezent pe întregul teritoriu al Germaniei. Ansamblul se întâlnește în mod tradițional de două ori pe an, prima dată în prima săptămână din ianuarie pentru stabilirea repertoriului de peste an, apoi în timpul verii, când sunt organizate turnee de concerte și participări în cadrul slujbelor religioase, atât în Germania, cât și în România. Corul a luat ființă în anul 1987, fiind în mare parte format din foști membrii ai corurilor bisericești evanghelice din Brașov, Sibiu, București și alte localități. Scopul acestuia este de a păstra tradiția corală evanghelică transilvăneană. Din 2005, conducerea ansamblului îi revine dirijoarei Andrea Kulin iar până în prezent grupul coral a înregistrat patru compact-discuri. În programul concertului de la București figurează pagini semnate de Franz Xaver Dressler, Hans-Peter Türk, Dmitri Bortnjansky, Liana Alexandra și Șerban Nichifor. Concertul începe la ora 19.00 iar intrarea publicului este liberă.