Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Horia Andreescu dirijează Orchestra Filarmonicii 'George Enescu'

Publicat: joi, 27 Aprilie 2017 , ora 0.00
Dirijorul Horia Andreescu va conduce Orchestra Filarmonicii "George Enescu" în concertele de stagiune care au loc astăzi, 27 aprilie și mâine, 28 aprilie 2017, la Ateneul Român. Protagoniști vor fi violoniștii Bujor Prelipcean și Șerban Mereuță, care vor interpreta partiturile solistice din Concertone KV 190 în Do major de Wolfgang Amadeus Mozart. Această lucrare va fi încadrată în program de Simfonia nr. 60 în Do major de Joseph Haydn și de Simfonia a II-a op. 36 în Re major de Ludwig van Beethoven. Concertele încep la obișnuita oră 19,00.