Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Armonii de primăvară' - la Opera Comică pentru Copii

Publicat: sâmbătă, 1 Aprilie 2017 , ora 0.00

"Armonii de primăvară" este genericul sub care vor evolua în această seară de 1 aprilie 2017, pe scena Operei Comice pentru Copii, actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. "Pianul cu poeme", spectacolul cu care cele două artiste au facut turnee în țară și în străinătate, capătă o formă adecvată copiilor, cu poeme pentru cei mici și muzică gândită să se potrivească lor. Fabule sau poezii distractive se împletesc cu teme celebre din muzica clasică sau din lumea sonoră a desenelor animate. Programul prezentat de la ora 18:30 este alcătuit din lucrări de Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven și Piotr Ilici Ceaikovski, între alții.