Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Recitaluri aniversare 'Radio România Muzical 20'

Publicat: sâmbătă, 11 Martie 2017 , ora 0.00
Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat muzicii clasice, împlinește, în 24 martie, 20 ani de existență.
În colaborare cu Muzeul Național Cotroceni, un prim eveniment dedicat acestei aniversări va avea loc joi, 16 martie, de la ora 19.00: recitalul susținut de violonistul Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați muzicieni români ai momentului, interpretul discului de muzică clasică al anului 2016.
Albumul Bach to basics semnat de Alexandru Tomescu a obținut în cadrul unui proiect organizat de Radio România Muzical, prin vot popular, titlul de "Disc de muzică clasică al anului 2016".
În seara de zilei de 16 martie, Alexandru Tomescu va interpreta în Sala Cerchez a Muzeului Național Cotroceni, lucrări pentru vioară solo de Bach, repertoriul inclus și pe "Discul de muzică clasică al anului 2016". La finalul recitalului, violonistul va oferi autografe.
Iar joi, 23 martie, tot de la ora 19,00, sunteți așteptați la recitalul pianistei Luiza Borac, dedicat Centenarului Dinu Lipatti, în 19 martie împlinindu-se 100 ani de la nașterea acestui pianist-simbol pentru cultura românească, în același timp, și un compozitor inspirat. Luiza Borac va interpreta în Sala Cerchez a Muzeului Național Cotroceni opusuri și transcripții de Dinu Lipatti, Frédéric Chopin, Franz Liszt, toate având o legătură cu Dinu Lipatti compozitorul și interpretul.
Biletele pentru cele 2 recitaluri sunt disponibile în rețeaua www.eventim.ro. Accesul la Muzeul Național Cotroceni este permis, începând cu ora 18.00, la intrarea aflată vis-à-vis de Grădina Botanică, în baza unui act de identitate.