Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Ana-Cristina Leonte, invitata Big Band-ului Radio

Publicat: joi, 16 Februarie 2017 , ora 0.00
Ana-Cristina Leonte, una din cele mai apreciate cântărețe și compozitoare din noua generație a muzicii românești, este astăzi, 16 februarie, invitată în cadrul seriei "Jazz pe românește" a Big Band-ului Radio, condus de Ionel Tudor.
Ana-Cristina Leonte a câștigat numeroase premii la competițiile de jazz, cum ar fi titlul de "Cel mai bun solist vocal" în cadrul Concursului Internațional "Johnny Raducanu", în 2015, "Cea mai bună performanță vocală" în cadrul "Sibiu Jazz Festival", 2013 și, împreună cu Michael Acker și Albert Tajti, a obținut "Marele Premiu - Cea mai bună trupă de jazz" în 2012, la Târgu Mureș. Între 2012 și 2014 a fost membră a grupului vocal Jazzappella, activitatea continuând din anul 2015 cu noua formulă a ccappella Blue noise.
Concertul are loc la Sala Radio, de la ora 19.00, va fi prezentat de Florian Lungu și va putea fi ascultat în transmisiune directă la Radio România Muzical, on-air și online, pe www.romania-muzical.ro