Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Trubadurul' - live de la Opera de Stat din Viena

Publicat: sâmbătă, 4 Februarie 2017 , ora 0.00
La Radio România Muzical vă invităm să audiați un nou spectacol transmis în direct din cadrul stagiunii de operă a Uniunii Europene de Radio. "Trubadurul" de Giuseppe Verdi este reprezentația în care vor evolua soprana Anna Netrebko și tenorul Roberto Alagna - nume care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Conducerea muzicală a acestui spectacol propus de Opera de Stat din Viena va fi semnată de la fel de celebrul Marco Armiliato. "Trubadurul" - live de la Viena - într-o ediție specială a emisiunii "Opera în interpretări de referință", realizată de Irina Cristina Vasilescu poate fi ascultat mâine, 5 februarie, de la ora 20:00.