Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Dracula - Muzica și Filmul' - cel de-al doilea concert Philip Glass în Capitală

Publicat: marți, 5 Iulie 2016 , ora 0.00
În premieră în România, compozitorul american nominalizat la Oscar, Philip Glass, și cvartetul Kronos, distins cu un premiu Grammy, prezintă pentru a doua oară astăzi, 5 iulie 2016, la Teatrul de vară Herăstrău din Capitală, începând cu ora 21:30, un spectacol unic ce a făcut înconjurul lumii. "Dracula - Muzica și Filmul" oferă proiecția peliculei Dracula, realizate din 1931, și coloana sonoră compusă special pentru aceasta în anul 1998 de Philip Glass.

Spectacolul a fost prezentat cu casa închisă la Opera din Los Angeles, la New York și la Londra. În anul 2012, Universal Pictures a inclus "Dracula - Muzica și Filmul" în seria de manifestări prin care a sărbătorit 100 de ani de la înființare. Muzica va fi interpretată live de Philip Glass și Cvartetul Kronos.