Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

O nouă ediție a Concursului Internațional Pro Piano România

Publicat: marți, 21 Iunie 2016 , ora 0.00
La Arcub Gabroveni, în Sala Mare, începe astăzi, 21 iunie 2016, o nouă ediție a Concursului Internațional "Pro Piano România". Competiția este deschisă tinerilor pianiști de orice naționalitate, născuți după 1 ianuarie 1986. Câștigătorii, aleși din cei peste 100 de participanți de anul acesta, vor fi desemnați de pianiștii și profesorii Stela Avesalon (președinta juriului), Constantin Sandu, Mihai Ungureanu, Vlad Dimulescu și de colegul nostru Sebastian Crăciun, realizator Radio România Cultural.
Festivitatea de premiere și Gala laureaților sunt programate pentru duminică, 26 iunie, la Ateneul Român.