Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Violonistul Jakub Jacowicz pe scena Ateneului Român

Publicat: vineri, 3 Iunie 2016 , ora 0.00
Violonistul polonez Jakub Jacowicz va fi și în această seară de 3 iunie 2016 solistul Orchestrei simfonice a Filarmonicii 'George Enescu'. Tânărul muzician, membru al cvartetului Zehetmair, a concertat în postură de solist în compania unora dintre cele mai importante ansambluri simfonice din Europa, cum ar fi Filarmonica din Varșovia, Filarmonica din Praga, Orchestra Suisse-Romande și Concerto Köln. El propune și de această dată Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Henryk Wieniawski. Programul, condus de dirijorul Horia Andreescu, va fi completat de uvertura "Nevestele vesele din Windsor" de Otto Nicolai și Simfonia a II-a de Johannes Brahms. Concertul va începe la ora 19:00.