Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert de muzică electronică organizat de Forumul cultural austriac

Publicat: miercuri, 16 Martie 2016 , ora 0.00
În cadrul Săptămânii sunetului, are loc astăzi, 16 martie 2016, în Clubul Control din București, un concert de muzică electronică prezentat de Maja Osojnik. Artista este descrisă de organizatori drept „una dintre cele mai versatile și eclectice muziciene de origine slovenă, ce caută mereu noi provocări, manifestându-se cu curaj în diferite forme de expresie muzicală.” Maja Osojnik a compus muzică pentru teatru, dans contemporan, film mut și de animație, dar și pentru diferite ansambluri.
O preocupă experimentele cu sonorități mai puțin obișnuite ce depășesc dogmele sau standardele convenționale; caută echilibrul între muzica jazz și cea de avangardă, între improvizație, muzică electronică, pop și contemporană, extrăgând diverse elemente spre a le integra într-un tot coerent.
În calitate de membru fondator al ansamblului de muzică contemporană Low Frequency Orchestra, artista a apărut pentru prima dată pe scena austriacă a muzicii de avangardă la începutul anului 2000. De atunci și până acum, Maja s-a dedicat cu pasiune unei serii de alte proiecte, printre care Rdeèa Raketa, broken.heart.collector, frufru, Maja Osojnik Band și Ensemble MIKADO.
Concertul are loc de la ora 21.00 la Sala Berlin a Clubului Control și este realizat cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.