Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Seară vieneză în primul concert al Orchestrei Naționale Radio din 2016

Publicat: duminică, 10 Ianuarie 2016 , ora 0.00
Vineri, 15 ianuarie 2016, în primul său concert de anul acesta, Orchestra Națională Radio vă invită la o Seară vieneză. În spiritul atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena, devenit o tradiție și un reper muzical european, acest eveniment va fi dedicat valsului și altui gen muzical îndrăgit, polca. De la ora 19.00, dirijorul Iurie Florea se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Puteți urmări concertul și în transmisiune directă, la Radio România Muzical.