Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Muzicianul de jazz Nicolas Simion lansează astăzi un nou compact disc

Publicat: vineri, 11 Decembrie 2015 , ora 0.00
Casa de discuri "7Dreams Records" din Brasov vă invită astăzi, 11 decembrie 2015, la lansarea unui nou compact-disc semnat de saxofonistul de jazz Nicolas Simion. Intitulat "Romanian Christmas Songs”, albumul cuprinde colinde românești aranjate pentru formații jazzistice în diverse formule, îmbinate cu improvizații ale instrumentiștilor. Pe album se regăsesc imprimări realizate între anii 1994 și 2015 iar Nicolas Simion va interpreta la saxofon câteva piese de pe noul album. Lansarea noului compact disc va avea loc la Librăria Cărturești-Verona din București, începând cu ora 18:00. Nicolas Simion este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni de jazz din România, evoluând de-a lungul carierei sale alături de nume precum Art Farmer, Leo Wright, Idris Muhammad, Jim Pepper, Harry Sokal și Christian Muthspie, printre alții. De asemenea, s-a făcut remarcat și în calitate de compozitor, obținând în anul 1995 premiul „Koernerpreis” pentru o lucrare comandată de Ministerul Culturii din Austria.