Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Ultimul concert din Stagiunea Regală

Publicat: sâmbătă, 20 Iunie 2015 , ora 0.00
În această seară de sâmbătă, 20 iunie 2015, sunteți invitați la Ateneu, la ultimul concert din Stagiunea Regală. Sub Înaltul patronaj al Alteței Sale Regale, Principele Radu al României evoluează Camerata Regală, cu Vlad Vizireanu la pupitrul dirijoral. Solist: violonistul Ștefan Horvath.
Vor fi interpretate uvertura operei "Ruslan și Ludmila" de Mihail Ivanovici Glinka urmată de Piotr Ilici Ceaikovski - Concertul op. 35 în Re major și de suita simfonică "Șeherazada" aparținând creației lui Nikolai Rimski-Korsakov.
Concertul are loc începând cu ora 19,00.