Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert de muzică veche românească organizat de Radio România Muzical

Publicat: sâmbătă, 7 Februarie 2015 , ora 0.00
Radio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni organizează un concert de muzică veche românească susținut de ansamblul "Imago Mundi" joi, 26 februarie 2015, de la ora 19,00, în sala Cerchez a Muzeului Cotroceni din Capitală. Înregistrarea acestui concert va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, "Ziua muzicii vechi", programată, în fiecare an, pe 21 martie - data când, pe stil vechi, a venit pe lume marele compozitor Johann Sebastian Bach, în 1685.
Ansamblul "Imago Mundi" a fost înființat în anul 2001 de Oana Ivașcu și Daniel Ivașcu și a devenit, în scurt timp, binecunoscut datorită proiectelor lui inovatoare, de prezentare a muzicii vechi tradiționale românești într-un spirit adaptat publicului secolului al XXI-lea. "Pilgrim" și "Isvor" sunt două dintre aceste proiecte salutate de public și de critică. În prezent, Ansamblul "Imago Mundi" este compus din Oana Ivașcu - oboi, Daniel Ivașcu - percuție, Adrian Buciu - flaut, Andreea Țimiraș - violoncel, Cătălin Ștefănescu - chitară, cobză, mandolină și Ștefan Barbu - vioară. La finalul concertului din 26 februarie va avea loc și lansarea albumului "Isvor" semnat de Ansamblul "Imago Mundi", o reeditare a discului apărut în 2011 la Editura Casa Radio.