Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestra Europeană de Tineret organizează audiții pentru stagiunea 2015

Publicat: luni, 2 Februarie 2015 , ora 0.00
Orchestra de Tineret a Uniunii Europene anunță organizarea audițiilor pentru noua stagiune, 2015-2016 a ansamblului. Acestea vor avea loc pe 7 februarie 2015, la Ateneul Român din București. Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil pe site-ul artexim.ro până la data de 2 februarie 2015. Candidatul va prezenta la audiție o lucrare la alegere și lucrările impuse de organizatori, disponibile pe site-ul Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene. Programarea pentru audiție va fi comunicată ulterior termenului limită de înscriere. În cadrul acestei selecții sunt vacante aproximativ 140 de locuri în orchestră, iar tinerii selectați din peste 4.000 de candidați fac parte din cele 28 de țări ale Uniunii Europene. Membrii actuali ai orchestrei pot participa la audiții pentru a-și păstra locul. Audițiile de Tineret a Uniunii Europene au loc anual în toate țările Uniunii Europene, fiind deschise tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani.
În stagiunea 2014-2015, în urma audițiilor de la București din februarie 2014, trei muzicieni români au fost selectați ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: violonistul Adrian Dima, contrabasistul Andrei Mihăilescu și violistul Sorin-Vlad Spasinovici.
ARTEXIM, instituție a Ministerului Culturii, organizează în colaborare cu Institutul Cultural Român audițiile pentru selecția anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra). Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român. ARTEXIM este organizatorul Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu", al unor turnee de spectacole în străinătate pentru instituțiile artistice din România și al unor evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.