Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Lipatti Evenings la Ateneul Român

Publicat: marți, 13 Ianuarie 2015 , ora 0.00
O nouă ediție a Festivalului "Serile Lipatti" se deschide în data de 14 ianuarie 2015 sub denumirea de "Lipatti Evenings". Proiectul propune o serie de concerte, recitaluri si cursuri de măiestrie sustinute mai ales de interpreti norvegieni, evenimente ce vor avea loc la Ateneul Roman și în alte săli de concert din țară. În același timp, "Lipatti Evenings", prin prezența unor apreciați muzicieni români, va fi gazduit în Festivalul Valdres Sommersymfoni din Norvegia și în Festivalul islandez de muzică de cameră. Întregul proiect, care se derulează până la finalul lunii aprilie 2016, stă sub semnul marii personalități a artei interpretative românești, pianistul Dinu Lipatti.
Primul artist norvegian invitat în cadrul Festivalului "Lipatti Evenings-Serile Lipatti 2015 de la Ateneul Roman" este pianistul Havard Gimse, care va putea fi ascultat în cadrul stagiunii obișnuite a Filarmonicii "George Enescu", mâine 14 ianuarie 2015 și vineri, 16 ianuarie 2015. Gimse va interpreta Concertul nr. 17 KV 453 în Sol major pentru pian si orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. alături de membrii Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", avându-l la pupitrul dirijoral pe Bojan Videnoff. Programul serii de mâine va fi completat de Uvertura operei "Don Giovanni" de Mozart și de Simfonia nr. 6, în Fa major, "Pastorala" de Ludwig van Beethoven. Concertul de mâine începe la ora 19.00.
Pianistul norvegian va mai susține în Sala Mare a Ateneului Român, un recital instrumental, în 17 ianuarie 2015, prezentând un program în care vor predomina lucrări semnate de Edvard Grieg și Jean Sibelius, multe dintre piesele alese fiind foarte puțin cunoscute publicului românesc.
Partenerul evenimentelor din 14, 16 si 17 ianuarie de la Ateneul Roman este Filarmonica George Enescu.