Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Manon Lescaut de Puccini în direct de la Opera Regală Covent Garden

Publicat: marți, 24 Iunie 2014 , ora 15.40
Grand Cinema Digiplex din cadrul complexului Băneasa Shopping City transmite în direct spectacolul "Manon Lescaut" de Giacomo Puccini în această seară de 24 iunie 2014 de pe scena Operei Covent Garden din Londra, o nouă producție semnată regizoral de Jonathan Kent. Considerând că povestea lui Manon este în continuare actuală, Jonathan Kent a plasat-o într-un cadru modern, al secolului al XXI-lea. Distribuția îi reunește, sub bagheta dirijorală a lui Antonio Pappano, pe soprana Kristine Opolais, tenorul Jonas Kaufmann și pe baritonul Christopher Maltman. Spectacolul poate fi urmărit de la ora 20.45.