Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Gerd Schaller dirijează Orchestra Națională Radio

Publicat: vineri, 14 Martie 2014 , ora 14.08

În cadrul Festivalului Internațional de Percuție are loc astăzi, 14 martie 2014, la Sala Radio un concert în care soliști vor fi percuționiștii Alexandru Anastasiu, Ludwig Albert din Belgia și Chin Cheng Lin din Taiwan. În Studioul de concerte "Mihail Jora" vor putea fi audiate, cu acest prilej, Concertul pentru vibrafon și orchestră de suflători de Jordan Gudefin, Concertul pentru două marimbe și orchestră de Ludwig Albert și Simfonia a VIII-a op. 88 în Sol major de Antonin Dvoűák. Ora de începere a concertului - transmis în direct de Radio România Muzical - este 19.00.

Festivalul Internațional de Percuție de la Sala Radio se încheie mâine, 15 martie, printr-un concert de gală cu participarea tuturor soliștilor și ansamblurilor de percuție din cadrul evenimentului.