Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert omagial Martian Negrea la Opera Nationala Bucuresti

Publicat: miercuri, 30 Ianuarie 2013 , ora 18.54
Studioul Experimental de Operă și Balet "Ludovic Spiess" al Operei Naționale București vă invită în această seară la un concert omagial dedicat compozitorului Marțian Negrea, sub genericul "Valori ale muzicii românești". Concertul, prilejuit de împlinirea a 120 de ani de la nașterea lui Marțian Negrea propune un program reunind exclusiv lucrări ale autorului român. Interpretează mezzo-soprana Sorana Negrea, strănepoata muzicianului, soprana Adriana Dumitriu, clarinetistul Alexandru Avramovici, flautista Luiza Cârlan, Ionela Brădean la harpă, pianistele Lidia Butnariu și Laura Butnariu. Își dă de asemenea concursul actrița Monica Mihalache. La acest eveniment, muzicolog Veturia Dimoftache va face o amplă prezentare a vieții și creației lui Marțian Negrea, autor cu o importantă influență asupra școlii românești de compoziție. Concertul are loc de la ora 19.30 în Sala Studio a Operei Naționale București.