Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Doua concerte la Ateneul Roman

Publicat: marți, 13 Noiembrie 2012 , ora 15.38
Două concerte au loc astăzi la Ateneul Român, având aceeași oră de începere, 19.00. În Sala Mare, Corul Filarmonicii "George Enescu" dirijat de Iosif Ion Prunner interpretează lucrări semnate de Franz Schubert și Wolfgang Amadeus Mozart. Printre soliștii serii se numără Geanina Munteanu, Elena Stancu, Lăcrămioara Cosmescu, Răzvan Georgescu, Lavinia Mamot și Ionuț Popescu. La Sala Mică, în cadrul Stagiunii de marți seara are loc recitalul instrumental susținut de flautistul Octavian Moldovean și pianista Verona Maier. Cei doi interpretează opusuri din creația compozitorilor Francis Poulenc, Otar Taktakishvili și Serghei Prokofiev.