ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Arpeggio (R) Beethoven & more pentru două ore.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul de Muzica Veche continua

Publicat: sâmbătă, 27 Octombrie 2012 , ora 13.07
Ediția din acest an a Festivalului de Muzică Veche din București continuă și astăzi, cu un recital de clavecin și clavicord ce va fi susținut, în Marele Salon de Recepții al Muzeului Național Cotroceni, de Menno van Delft din Olanda. Ora de începere a serii muzicale - în cadrul căreia vor putea fi ascultate partituri selectate din creația compozitorilor John Bull, Henry du Mont, Louis Couperin și Johann Sebastian Bach - este 19,00. Totodată, în programul zilei se înscriu și două cursuri de măiestrie: primul, dedicat lăutei și chitarei baroce, va fi oferit, la Institutul Maghiar din București, de Hopkinson Smith din Elveția, iar cel de-al doilea va avea loc în Biserica Anglicană din Capitală și va fi susținnut de membrii Ansamblului belgian de muzică barocă "Il Gardellino".