Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Moneda "Hariclea Darclée"

Publicat: joi, 29 Iulie 2010 , ora 22.45
O monedă din argint care marchează 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclée va fi pusă in circulaţie, in scop numismatic, de Banca Naţională a Romaniei, potrivit unui comunicat transmis de Mediafax. Moneda din argint are o valoare nominală de 10 lei, un diametru de 37 de milimetri, o greutate de 31,103 grame şi margine zimţată. Tirajul include 1.000 de bucăţi. Monedele din argint, ambalate in capsule de metacrilat transparent, vor fi insoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice redactate in limbile romană, engleză şi franceză, care includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a Romaniei şi casierului central. Monedele din argint din emisiunea numismatică "Aniversarea a 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclée" au putere circulatorie pe teritoriul Romaniei. Punerea in circulaţie, in scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a Romaniei.