Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concurs pentru dirijorii de orchestră la Brașov

Publicat: miercuri, 22 Iunie 2022 , ora 0.00
Până pe 23 iunie are loc la Brașov Concursul Dirijorilor de Orchestră, competiție gândită a se desfășura cu participarea membrilor Orchestrei Filarmonicii din oraș, care joacă rolul juriului. Inițiator și Președinte al competiției este dirijorul Cristian Oroșanu. În concurs au fost înscriși 132 de concurenți din 45 de țări, 18 au fost promovați în semifinală, urmând ca în finală să ajungă doar 3 dintre aceștia.
Ultima etapă se va derula sub forma unui concert ce are loc pe 23 iunie, de la ora 19.00, la Sala Patria. Cei trei finaliști vor dirija Orchestra Filarmonicii din Brașov, într-un program ce va cuprinde lucrări de Rossini, Ceaikovski, Mendelssohn, Saint-Saens, Prokofiev și Sarasate. Solist va fi violonistul Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional "George Enescu", ediția 2021.

Monica Isăcescu