Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Gabriel Croitoru și „Vioara lui Enescu” în al X-lea turneu național!

Publicat: luni, 1 Noiembrie 2021 , ora 0.00
Turneul național „Vioara lui Enescu” a ajuns în al zecelea an de existență, iar în 2021 și, ca și în atipicul an 2020, a alternat concertele în aer liber cu cele în săli de concert.
În iulie 2021, „Vioara lui Enescu” a răsunat în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu, în septembrie a putut fi auzită în Parcul Kiseleff în contextul proiectului „Turnee de poveste în parcurile bucureștene” sau în fața Operei Naționale din București, în închiderea festivalului Promenada Operei. După ce, în luna octombrie, s-a întâlnit cu vioara Stradivarius „Pachoud” în recitalurile din turneul „Duelul viorilor”, Vioara lui Enescu „Catedrala” la care cântă violonistul Gabriel Croitoru, va putea fi ascultată într-o serie de recitaluri în luna noiembrie în mai multe orașe din țară.
Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Național „George Enescu”) și pianistul Horia Mihail prezintă pe scene din întreaga țară trei celebre sonate pentru vioară și pian de Mozart, Brahms și Beethoven. Etapa „indoor” a turneului național cu numărul 10 începe cu recitalurile din 1 noiembrie, de la Deva și 2 noiembrie, de la Brașov și continuă la Slatina, pe 5 noiembrie și Caracal, pe 6 noiembrie.
Seria se deschide în această seară, de la ora 19,00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Ioana Marghita