Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul "Duelul viorilor" se încheie la Ploiești

Publicat: marți, 5 Octombrie 2021 , ora 0.00
Ediția a X-a a turneului "Duelul viorilor - Stradivarius versus Guarneri", care a început în 28 septembrie se încheie astăzi, 5 octombrie, pe scena Sălii "Ion Baciu" a Filarmonicii "Ion Dumitrescu" din Ploiești. Violoniștii Liviu Prunaru - concert-maestru al Orchestrei Regale "Concertgebouw" din Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius Pachoud și Gabriel Croitoru - solist-concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu "Catedrala", acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor interpreta pagini semnate de Dmitri Șostakovici, Fritz Kreisler, George Enescu și Richard Wagner, printre alții. Ora de începere: 19.00.
Ioana Marghita